Miercuri,26 septembrie,zi în care Chișinăul a rămas fără
microbuze,am întîlnit zeci de oameni cu fețe obosite,cu picioarele
umflate,lăcrimînd și chiar răniți.Haosul în care au nimerit mii de oameni
vorbește nu doar despre problema pusă de șoferi, dar și despre multe alte
probleme cu care se confruntă R.M.
Lipsa microbuzelor a făcut vizibilă
lipsa de educație a cetățenilor moldoveni.Unii călcau fără milă alți pasageri
doar pentru a-și lărgi ”locușorul” ocupat în troleibuz,alții erau foarte
impulsivi,își permiteau să ridice tonul,să lovească și chiar să rănească
pasagerii.
În zilele de protest am avut zile
de groază,și nu pentru că lipseau microbuzele,ci pentru că troleibuzul 4,care
deobicei venea din 15 în 15 minute,acum venea la 30 minute,o oră sau chiar o
oră jumate.Lumea era nervoasă,mai cu seamă cînd ajungea troleibuzul 4 pe bd.
Ștefan cel Mare era deja arhiplin,însă eu am avut norocul să încap în el.
La început era ceva
obișnuit:îmbulzeală,nemulțumiri,căldură,însă deodată se aude vocea unei
doamne:”Domnule,vă rog nu mă dezbrăcați!”,după care urmează alte
rugăminți:”Domnule,vă rog frumos nu mă loviți!”,”Domnule,vă rog fiți mai
atent!”,”Domnule,vă rog nu mă mai loviți atîta!” și după care urmează replicile
”domnului”:”Doamnă,nu fiți atît de îndrăzneață!” și cu aceste cuvinte domnul în
cauză lovește într-un mod nemaivăzut Doamna. Un alt domn,vorbitor de limbă
rusă,îi luă apărarea și se iscase o ceartă,după care bătaie și exact in
mijlocul troleibuzului.Din păcate,după aceasta nu doar doamna fusese lovită,dar
și alți pasageri.Bărbatul care a fost nucleul conflicutui a fost huiduit de
toți cei prezenți și fără să ezite mult a coborît,îar în momentul în care a pășit
pe scara troleibuzului,mă atinsese,mă priviseră cu ură și milă,era în lacrimi.
În a doua zi a protestului o doamnă
și-a prins piciorul în ușa troleibuzului,din fericire șoferul a reacționat
foarte repede. Ea se îmbulziseră printre pasageri,eram probabil o sută de
oameni. După ce se mișcase din loc ”încăpătorul” transport,am văzut cum
un copil plîngea că nu avusese loc în el.Cînd am ajuns la destinație un tînăr
îmi întinde 100 lei și-mi spune:”Domnișoară,sunt ai tăi,ți-au căzut din
buzunar!”. În acel moment îi muțumisem din inimă,însă gestul său mă făcuse
mîndră de faptul că totuși în acel mare haos în care nimeriseră Chișinăul,nu am
văzut doar egoism,oameni needucați,dar și eroi,care cu curaj au apărat
demnitatea unei femei,care fără lăcomie și fără a sta pe gînduri au făcut ceea
ce trebuia în situații în care nimerim zi de zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu